sâmbătă, 18 aprilie 2015

Era o zi frumoasă de iarnă, când din calendar se desprinse fila cu luna februarie, parcă luându-și adio de la omulețul de zăpadă,  printr-un dans al fulgilor de nea, lăsând locul liber lunii mărțișor. Maria privea pe geam cum fiecare fulg de nea parcă încerca să îi șoptească tainic faptul că la anul se vor revedea și vor croi  o nouă povestioară de iarnă alături de omulețul de zăpadă din curtea casei.
      La un moment dat, zări cum cea mai bună prietenă a ei, Denisa, se apropie de casa ei, pentru a se juca împreună.
       Ieșiră afară, se jucară alergând în jurul omulețului de nea, și doreau să prindă fiecare cât mai mulți fulgușori de zăpadă. Atât de mult se jucară afară încât deodată observară că se lăsă seara. Cele două fetițe, pentru că era sfârșit de săptămână și nu trebuiau să meargă la grădiniță a doua zi, au dorit să doarmă împreună.
      După ce se spălară amândouă pe mâini,  au mâncat, şi-au spălat dinţișorii și s-au pus în pătuţ,  Maria îi ceru mamei ei să-i spună povestea omulețului de zăpadă.
După ce termină de spus povestea, Maria o întrebă pe mama ei dacă  poate să-l aducă în casă și pe omulețul de zăpadă din grădină, că probabil este tare obosit că toată ziua stă în picioare afară și cu siguranță s-ar întinde și el în pat să mai tragă și un puiuț de somn.
         Mama fetiței zâmbi și le spuse fetelor că omuleții de zăpadă precum și fulgușorii de nea iubesc frigul și dacă l-ar aduce în casă s-ar îmbolnăvi. La un moment dat, Denisa întrebă:
-Dar dacă o să vină căldura ce se întâmplă? O să trebuiasă să-l ducem la doctor?
La care Maria spuse:
-Nu-l vom duce la doctor, deoarece acela sigur îl internează și îi  va da medicamente și injecție, mai bine ar fi pentru el să-l aducem și să-l  punem în frigider.

        Mămica Mariei le  privi pe cele două fetițe și se minună cât de grijulii sunt ele față de omulețul de zăpadă. Atunci le spusese fetițelor faptul că dacă Dumnezeu a creat fulgușorii de nea din care ele și-au făcut un nou prieten, odată cu plecarea iernii în locul lui sigur o să primească un alt dar de primăvară. Fetele se uitară mirate, dar și dornice să afle ce dar vor primi în locul omulețului de zăpadă.
      În următoarea zi, prima din luna martie, dis-de-dimineață soarele răsări mai optimist și încrezător, și parcă mai darnic prin razele sale. Fetele se treziră și se uitară repede pe geam să vadă ce face omulețul lor de zăpadă. Văzând că este bine, s-au dus să se spele, apoi să mânănce și repede  să se îmbrace pentru ca să iasă afară să se joace. De cum ieșiră afară au simțit că este puțin cald, repede au fugit la mama Mariei, și i-au spus că trebuie să facă ceva cu omulețul pentru că dacă razele soarelui vor ajunge la el, o să-l încălzescă și el se va îmbolnăvi.
        Mama lor încercă să le liniștească pe fetițe, le luă de mânuțe și mergând lângă omul de zăpadă, ea le puse să privească ce se află lângă el joș. Privind atent, observară că ceva micuț alb cu verde încercă să-și facă apariția. Fetițele întrebară ce poate să fie, iar mama le răspunse că este darul de primăvară a lui Dumnezeu în schimbul omulețului de zăpadă, și este  prima floricică care ne vestește că vine primăvara și poartă numele de  “Ghiocel”. 
Ghiocel, clopoțel,
Gingaș, mic și subțirel,
Primăvara ne-o aduci
An de an în dar mereu!
Mama le spuse fetițelor că,  ghiocelul, prin faptul că are căpușorul alb, ne  învaţă mereu să avem sufletul curat precum albul petalelor sale. El a primit culoare albă  în dar de la fulgușorul de nea, deci dacă acesta a fost darnic cu Ghiocel, atunci trebuie să fim și noi  mereu darnici cu cei din jurul nostru. Verdele tulpinii şi al frunzelor trebuie să ne amintească faptul că speranţa nu trebuie să dispară niciodată. Așa cum după o perioada friguroasă cum este iarna urmează o perioadă minunată în care  toate renasc, tot astfel  trebuie să renască şi sufletul omului după orice tristețe.
           Dacă o floricică atât de mică, ne învaţă o lecţie atât de frumoasă de viaţă, noi de-i vom urma exemplul, acela de a fi smeriţi în tot ceea ce facem, vom fi foarte fericiți. Să nu uităm niciodată că după ploaie răsare mereu soarele care ne aduce în dar un minunat curcubeu, prin prisma căruia noi trebuie să privim totul în lumea aceasta.
         Învățând lecția micului ghiocel, viața ni se va părea mai frumoasă și mai colorată alături de flori, fluturi, păsărele și toate darurile create de Dumnezeu pentru noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu